Gabi Ruse se află, cu siguranță, în cea mai bună perioadă a carierei! Sportiva din România a reușit să se califice în marea finală de la Hamburg după o victorie fantastică cu principala favorită, Dayana Yastremska, scor 2-6, 6-1, 6-4 Aceasta este prima finală WTA din cariera Gabrielei Ruse.
După ce a pierdut primul set fără drept de apel, Gabriela Ruse și-a revenit spectaculos în cel de-al doilea. Ce-i drept, și pe fondul unei accidentări a sportivei din Ucraina, dar jocul său a fost unul aproape perfect. Treptat, jucătoarea din România a luat game după game și a trimis meciul într-un set decisiv după 6-1.
În actul final, cele două sportive au mers cap la cap până la scorul de 4-3 în favoarea sportivei noastre, moment în care a venit și break-ul mult așteptat. Într-un final, Gabi Ruse s-a impus cu 6-4 și a acces, pentru prima dată în carieră, într-o finală WTA.
În ultimul act, Gabi se va duela cu una dintre nemțoaicele Niemeier și Petkovic.
Citește și: Buzărnescu s-a oprit în semifinale la Bastad! Parrizas-Diaz, jucătoarea mai bună!