1.6 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisAu luptat, dar fără izbândă! Monica Niculescu şi Raluca Olaru, eliminate de la JO

Au luptat, dar fără izbândă! Monica Niculescu şi Raluca Olaru, eliminate de la JO

Perechea română Monica Niculescu/Raluca Olaru a fost învinsă de cuplul australian Ellen Perez/Samantha Stosur cu 7-6 (3), 7-5, luni, în optimile de finală ale probei feminine de dublu, la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Perez şi Stosur s-au impus în Ariake Tennis Park după exact două ore de joc.

Româncele au făcut un prim set foarte bun, au condus cu 5-1, dar au ratat şapte mingi de set (două la 5-3, cinci la 6-5), înclinându-se în tiebreak cu 3-7.

Actul secund a fost echilibrat, dar australiencele au reuşit un break la 5-5 şi au încheiat disputa la a patra minge de meci.

România a rămas fără reprezentante la tenis, după ce Mihaela Buzărnescu a fost învinsă luni de Marketa Vondrousova (Cehia), în turul al doilea la simplu, cu 6-1, 6-2.

La ediţia trecută a Jocurilor Olimpice, tenisul aducea o medalie de argint României, la dublu masculin, prin Horia Tecău şi Florin Mergea.

Citeşte şi: JO / Mihaela Buzărnescu, fără nicio şansă în faţa Vondrousovei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS