5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisMihaela Buzărnescu merge în optimi la Winners Open după un joc perfect

Mihaela Buzărnescu merge în optimi la Winners Open după un joc perfect

Mihaela Buzărnescu (România, 170 WTA) s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Cluj-Napoca, după ce a trecut de Viktoriya Tomova (Bulgaria, 117 WTA), scor 6-2, 6-3.

Buzărnescu, proaspăt întoarsă de la Jocurile Olimpice de la Tokyo, acolo unde s-a oprit în turul secund, și-a asigurat un premiu de 3.675 de dolari și 30 de puncte WTA grație victoriei de la Winners Open 2021.

„E vorba și de fusul orar, și de suprafața de joc, dar mă bucur că am reușit să fac trecerea cu bine; am fost fericită să pot juca la Jocurile Olimpice, a fost o experiență minunată, am câștigat și un meci acolo, am pierdut la cea care a ajuns în finală”, a declarat Buzărnescu după meci.

„Miki” este prima româncă ce obține biletul pentru optimi, acolo unde o va întâlni pe Lara Arruabarrena (Spania, 198 WTA). Buzărnescu a arătat o poftă de joc în meciul cu Tomova, reușind să câștige pe serviciul bulgăroaicei de 10 ori!

Practic, Mihaela Buzărnescu nu i-a permis adversarei să își facă serviciul decât de două ori.

„Mă bucur mult că pot juca la mine în țară, vreau să-i mulțumesc lui Patrick (Ciorcilă) pentru organizarea acestui turneu, e cu adevărat frumos. Și mă bucur tare mult că putem juca cu spectatori în tribună. Nu e mereu simplu să jucăm în fața lor, este o presiune aparte pentru noi, dar e frumos să-i avem alături“, a mai spus Mihaela.

Citeşte şi: Ruse, eliminată încă din primul tur de la Winners Open. Dulgheru merge mai departe

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS