Simona Halep (România, 13 WTA) a avut ghinion la tragerea la sorți de la US Open! Eleva lui Darren Cahill o va întâlni la debutul la Flushing Meadows pe Camila Giorgi, într-un meci care le va pune pentru a doua oară față în față pe româncă și pe italiancă! Simona și-a adjudecat partida precedentă, scor 6-4, 7-5, în turul al treilea la Miami 2015.
Reamintim că italianca a triumfat pe 15 august la turneul WTA 1.000 de la Montreal, după ce a învins-o în finală pe Karolina Pliskova (Cehia, 4 WTA). Halep vine și după o accidentare la coapsă, dar vestea bună e că eleva lui Darren Cahill s-a antrenat normal în această săptămână. În turul următor, Simona va da peste o adversară mai accesibilă dacă trece de italiancă: Ann Li (SUA, 67 WTA) sau o sportivă din calificări.
Sorana Cîrstea (38 WTA), Irina Begu (74 WTA) și Ana Bogdan (106 WTA), celelalte românce acceptate direct pe tabloul principal de la US Open, și-au aflat și ele adversarele, iar Bogdan a fost cea mai norocoasă dintre ele.
Sorana Cîrstea se va duela în primul tur cu Veronika Kudermetova (Rusia, 31 WTA). Irina Begu (74 WTA), calificată în semifinale la Cleveland, se va lupta cu Andrea Petkovic (Germania, 66 WTA), cea care a triumfat la începutul lunii la turneul WTA de la Cluj! Ana Bogdan a fost cea mai norocoasă dintre reprezentantele României, iar sportiva din Sinaia va întâlni o jucătoare venită din calificări.
Pe tabloul principal de la US Open își mai pot face apariția Gabriela Ruse, Monica Niculescu, Mihaela Buzărnescu sau Jaqueline Cristian, toate ajungând în ultimul tur al calificărilor.
Citeşte şi: În marş spre tabloul principal de la US Open! Româncele au acces în ultimul tur