1.6 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisÎncă un pas și e în finală! Jaqueline Cristian, în penultimul act la Karlsruhe

Încă un pas și e în finală! Jaqueline Cristian, în penultimul act la Karlsruhe

Jaqueline Cristian (23 ani, 142 WTA) s-a calificat în semifinalele turneului WTA 125 de la Karlsruhe (Germania), dotat cu premii totale de 115.000 de dolari, după ce vineri a învins-o lejer în sferturi, în două seturi simetrice, 6-1, 6-1, pe Nastasja Mariana Schunk (Germania, 18 ani, 439 WTA).

Cristian, care a eliminat-o în prima rundă pe principala favorită a turneului, Clara Burel (Franţa), cu 6-7 (7), 6-3, 6-2, a avut nevoie acum de doar o oră pentru a-şi adjudeca victoria.

Românca o va avea ca adversară în semifinale pe egipteanca Mayar Sherif (25 ani, 96 WTA, favorită nr. 3) care în sferturi s-a impus cu 6-3, 6-2 în faţa slovacei Rebecca Sramkova (187 WTA).

Cristian şi Sherif s-au confruntat anul acesta în penultima rundă a calificărilor pe tabloul principal de la Roland Garros, românca impunându-se în trei seturi, 7-5, 5-7, 7-6 (7/1).

Cele două s-au mai întâlnit şi în 2019, în turneul challenger de la Biella (Italia), egipteanca obţinând victoria tot în trei seturi, 2-6, 7-6 (0), 6-4.

Irina Bara, la un meci de trofeu la dublu

Pe tabloul de dublu, Irina Bara și Ekaterine Gorgodze s-au calificat în finala probei. În semifinale, cele două sportive au trecut cu 6-3, 6-1 de rusoaicele Natela Dzalamidze/Alexandra Panova. Bara şi Gorgodze, favoritele numărul patru, au obţinut victoria în 59 de minute.

În ultimul act, duminică, Bara şi Gorgodze vor înfrunta favoritele numărul trei, Katarzyna Piter (Polonia)/Mayar Sherif (Egipt), victorioase în cealaltă semifinală, cu 6-2, 2-6, 10-3 în faţa cuplului Vivian Heisen (Germania)/Kimberley Zimmermann (Belgia).

Prin calificarea în finală, Bara şi Gorgodze şi-au asigurat un cec de 3.468 de euro.

Citește și: Djokovic și Medvedev, finaliștii US Open 2021

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS