0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisHalep a revenit în ţară, dar se gândeşte la Moscova şi Cluj: „Sunt aptă de joc“!

Halep a revenit în ţară, dar se gândeşte la Moscova şi Cluj: „Sunt aptă de joc“!

Simona Halep (30 de ani, locul 17 WTA) a fost eliminată de la Indian Wells și a revenit în țară pentru a se antrena înainte de participarea la turneul de la Moscova. Reamintim că Simona a întâlnit-o în turul al treilea de la Indian Wells pe jucătoarea din Belarus, Aliaksandra Sasnovich (27 de ani, locul 100 WTA), și a pierdut în două seturi, scor 5-7, 4-6.

La revenirea în țară, Simona Halep a vorbit despre parcursul ei de la Indian Wells, faptul că a ratat întâlnirea cu Emma Răducanu, dar şi despre colaborarea cu Adrian Marcu și viitorul său.

„A fost obositor, a fost un drum lung, am avut o escală de vreo șapte ore. Nu a fost ușor, dar bine că sunt acasă. E greu, după accidentare. Nu pot să spun că sunt mulțumită de ceea ce a fost acolo, dar sunt sănătoasă, nu am dureri și știam că va fi greu, știam că o să fie un sfârșit de an destul de greu. Sunt ok, sunt pozitivă și aștept să mă reîntorc pe teren la antrenamente.

Da, și pentru celelalte (n.r. românce)… Am văzut niște rezultate acum… Da, e greu să joci Indian Wells în octombrie, s-a schimbat totul. Cine joacă bine e pe meritul fiecăruia. Se amână întâlnirea cu Emma. La Cluj poate. Doar ne salutăm și am felicitat-o pentru ceea ce a făcut, pentru că este extraordinar“, a spus Halep, la venirea în ţară.

Aptă pentru Moscova şi Cluj

„Mă simt foarte bine cu noul antrenor, chiar mi-a plăcut foarte mult la acest turneu. Este o atmosferă plăcută, un om deosebit și mă simt bine cu el. La Moscova e greu cu antrenamentul, sunt două terenuri, două săli și nu este comod, mai ales cu restricțiile de acum. Am preferat să vin acasă și să plec peste două zile. Am avut destul timp liber anul acesta, mă bucur că sunt aptă să joc și, da, voi juca la Moscova și la Cluj“, a adăugat Simona Halep.

Simona Halep va participa la Transylvania Open, turneu organizat la Cluj, în perioada 25-31 octombrie. Organizatorii vor pune la bătaie premii în valoare totală de 235.238 de dolari. În total, la acest turneu vor participa 32 de jucătoare la simplu și 16 echipe la dublu. Competiţia de la Moscova va avea loc înainte, în perioada 18-24 octombrie.

Citeşte şi: Tecău şi Krawietz luptă pentru trofeu la Indian Wells! Calificare în sferturi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS