5.9 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisBianca Andreescu s-a retras şi de la Moscova!

Bianca Andreescu s-a retras şi de la Moscova!

Continuă ghinioanele pentru Bianca Andreescu (21 WTA), fost număr 4 mondial și campioană la US Open 2021! Canadianca de origine română a declarat forfait pentru turneul WTA 500 de la Moscova (18 – 24 octombrie). Aceasta va fi cea mai importantă competiție la care va participa Simona Halep (România, 17 WTA) în finalul sezonului.

Bianca Andreescu s-a retras de la turneul WTA 500 de la Moscova, iar sezonul ar putea fi încheiat pentru campioana canadiană. Andreescu nu și-a apărat titlul de la Indian Wells în această săptămână, fiind eliminată de Anett Kontaveit (Estonia, 20 WTA) în turul al treilea, cu 7-6(5), 6-3, notează Prosport.

Bianca a trecut printr-o cumpănă și în luna august, când s-a accidentat la Montreal și a pierdut meciul cu Ons Jabeur (Tunisia, 26 de ani), scor 7-6(5), 4-6, 1-6, în optimile de finală. Andreescu a fost cu nervii la pământ la conferința de presă, spunând că s-a săturat să se retragă de la turneele din circuit! Din acest motiv, Bianca a strâns din dinți și a continuat meciul respectiv, cu riscul de a-și agrava accidentarea.

La turneul din Moscova și-au anunțat prezența jucătoare de top cum ar fi: Garbine Muguruza (Spania, 6 WTA), Belinda Bencic (Elveția, 10 WTA), Maria Sakkari (Grecia, 9 WTA), Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia, 13 WTA) şi Angelique Kerber (Germania, 15 WTA).

Citeşte şi: Dimitrov şi Norrie, primii semifinalişti de la Indian Wells

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS