Simona Halep a anunțat că va participa la turneul de la Linz (dacă starea de sănătate îi va permite), iar sportiva noastră va fi cap de serie numărul doi. Pe lista favoritelor se află nume cunoscute din circuitul mondial, iar Sorana Cîrstea va fi a șasea favorită.
Dacă la Transylvania Open cap de serie numărul unu era Simona Halep, iar Emma Răducanu a fost favorită trei, după schimbările apărute în clasamentul WTA britanica va fi principala favorită la câștigarea competiției de la Linz. A doua favorită va fi Simona Halep (22 WTA), iar a treia Danielle Collins (30 WTA).
WTA Linz are loc în perioada 6-12 noiembrie, se dispută pe hard indoor, are premii totale în valoare de $235.238, iar pe tabloul principal vor fi 32 de jucătoare. Face parte din categoria WTA 250. Ultimele trei câștigătoare ale întrecerii au fost Aryna Sabalenka (2020), Cori Gauff (2019) și Camila Giorgi (2018).
Principalele favorite:
1 Emma Răducanu (21 WTA)
2 Simona Halep (22 WTA)
3 Danielle Collins (30 WTA)
4 Veronika Kudermetova (31 WTA)
5 Ekaterina Alexandrova (32 WTA)
6 Sorana Cîrstea (38 WTA)
7 Ajla Tomljanovic (43 WTA)
8 Viktorija Golubic (45 WTA).
Citeşte şi: Halep, mesaj pentru Kontaveit: „Meriţi să fii la Turneul Campioanelor, m-ai zdrobit!“