5.1 C
Craiova
vineri, 15 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisMuguruza şi Kontaveit vor lupta în finala Turneului Campioanelor

Muguruza şi Kontaveit vor lupta în finala Turneului Campioanelor

Iberica Garbine Muguruza şi estoniana Anett Kontaveit s-au calificat în finala Turneului Campioanelor la tenis, competiţia de final de sezon din circuitul WTA, dotată cu premii totale de 5 milioane dolari.

Muguruza (28 ani), cap de serie numărul 6, a învins-o în două seturi simetrice, 6-3, 6-3, pe compatrioata sa Paula Badosa (nr. 7), reuşind astfel să acceadă pentru prima oară în finala acestei competiţii. Ea este a doua reprezentantă a Spaniei care reuşeşte această performanţă, după Arantxa Sanchez.

Dublă laureată în Marele Slem de la Roland Garros 2016 şi de la Wimbledon 2017, Garbine Muguruza, se va lupta pentru trofeu cu Anett Kontaveit (nr. 8), jucătoare aflată într-o formă foarte bună în acest final de sezon.

Estoniana, care a câştigat patru turnee începând din luna septembrie (Cleveland, Ostrava, Moscova şi Cluj-Napoca), a trecut în trei seturi, 6-1, 3-6, 6-3, de grecoaica Maria Sakkari, în cea de-a doua semifinală.

Kontaveit este jucătoarea cu cele mai multe victorii obţinute de la începutul anului 2021 (48, în 64 de meciuri disputate). Ea ştie la ce să se aştepte în finala programată miercuri, după ce a fost învinsă de Muguruza în faza grupelor competiţiei din Mexic (6-4, 6-4).

Cele două jucătoare s-au întâlnit de cinci ori până acum în circuitul profesionist, avantajul fiind de partea ibericei, învingătoare în trei confruntări directe cu Kontaveit.

Finala Muguruza vs Kontaveit va avea loc joi, nu înainte de ora 03.30.

Citeşte şi: Meci demonstrativ între Emma Răducanu şi Gabi Ruse în Marea Britanie

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS