-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisDoar două românce au obţinut titluri la simplu în 2021! Simona Halep nu e pe listă

Doar două românce au obţinut titluri la simplu în 2021! Simona Halep nu e pe listă

Pentru al 10-lea an la rând, jucătoarele române apar pe lista învingătoarelor în circuitul WTA, acestea fiind Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse. De data aceasta, spre deosebire de 2020, s-a jucat mult mai mult, chiar dacă nu s-a mai păstrat calendarul clasic. Unele turnee au fost anulate sau amânate, altele și-au schimbat datele de disputare, așa cum au apărut şi competiții noi, între ele două din România, la Cluj-Napoca, Winners Open pe zgură și Transylvania Open pe hard indoor.

Româncele s-au regăsit și în 2021 între învingătoarele din circuitul WTA, cu diferența că Simona Halep nu este printre ele. 

Pentru prima oară din 2013 încoace, dubla campioană de Mare Slem a rămas fără un trofeu de câștigătoare în acest an, bifând însă o finală, cea de la Transylvania Open, două semifinale – Stuttgart, Linz, și trei sferturi de finală – Australian Open, Gippsland Trophy Melbourne, Moscova, notează Gsp.

Accidentările și-au lăsat o amprentă grea peste sezon în cazul Simonei, mai ales acea ruptură musculară severă la gamba stângă suferită la Roma. Din cauza ei a ratat Roland Garros, Wimbledon și Jocurile Olimpice, însă și alte probleme medicale au făcut ca anul de față să fie unul de uitat.

Experienţa şi dorinţa, „cheia“ succesului

Trofeele României din acest an au fost aduse de jucătoare din generații diferite. Prima a fost Sorana Cîrstea, 31 de ani, cea care s-a impus la Istanbul pentru al doilea titlu al carierei, la 13 ani distanță de primul. Pe zgura din Turcia, ea a învins-o în finală pe Elise Mertens. Apoi, Sorana a explicat că victoriile importante la Petra Kvitova și Belinda Bencic, de la începutul anului, au ajutat-o.

„Cumva am reușit să-mi păstrez forma bună din ultimele luni și poate am adăugat mai multă varietate jocului meu. Cred, de asemenea, că e vorba de încredere, de faptul că am câștigat multe meciuri, asta a jucat un rol mare”, a spus Sorana.

Tot pe suprafața roșie a venit și celălalt trofeu românesc în circuitul WTA din 2021. Gabriela Ruse, 23 de ani, venind din calificări, a triumfat la Hamburg. În finală, românca a trecut de Andrea Petkovic, impresionând publicul german cu unele execuții incredibile. La final, ea a recunoscut că a simțit presiunea, nu oboseala. 

Sunt o luptătoare, era ultimul meci al turneului și am dat tot ce am avut mai bun“, spunea atunci Gabi Ruse.

Alte două prezențe „tricolore“ în meciurile pentru titlu au venit, de asemenea, din partea unor jucătoare cu experiență diferită. Irina Begu, care a jucat anul acesta deși a fost diagnosticată cu mononucleoză, a disputat finala de la Cleveland. 

Jaqueline Cristian a traversat cel mai bun sezon al carierei, încununat cu calificarea în ultimul act la Linz. Acolo, ea a luptat formidabil în fața lui Alison Riske, în faţa căreia s-a înclinat într-un final.

Avem titluri şi la dublu

Nu trecem nici peste rezultatele obţinute de Raluca Olaru, Mihaela Buzărnescu, Monica Niculescu şi Irina Bara în 2021. Fiecare dintre ele a reuşit să obţină cel puţin un trofeu, ceea ce arată că româncele se pliază foarte bine la dublu, indiferent de coechipiere.

Raluca Olaru a triumfat de două ori în acest an, la St. Petersburg şi Chicago şi a mai disputat şi alte două finale, la Bad Homburg şi Moscova. La toate aceste turnee, Nadiia Kichenok a fost coechipiera sportivei noastre.

Mihaela Buzărnescu a câştigat şi ea un titlu, la Budapesta, cu Fanny Stollar. De asemenea, aceasta a mai participat într-o altă finală, Bogota, cu Anna-Lena Friedsam.

Monica Niculescu a făcut un turneu extraordinar la Nur-Sultan cu Anna-Lena Friedsam, unde a şi triumfat. Sportiva noastră a mai ajuns şi în finala de la Doha, alături de Jelena Ostapenko, dar acolo s-a înclinat.

Ultima, dar nu cea din urmă, este Irina Bara, sportiva care a câştigat Transylvania Open de la Cluj împreună cu Ekaterine Gorgodze.  

Citeşte şi: Opt vaccinuri vor fi recunoscute pentru a putea participa la Australian Open

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS