Se pare că Simona Halep nu a avut emoţii nici în meciul cu Haddad Maia, din turul secund de la Antipozi. Românca a făcut un nou meci bun în Australia şi a acces fără doar şi poate în faza şaisprezecimilor. Împotriva sportivei din Brazilia, Halep nu a forţat, dar a servit precis şi puternic, ceea ce a făcut ca meciul să devină din ce în ce mai uşor cu cât înainta. La final, Simona a avut motive de bucurie, pentru că s-a impus cu 6-2, 6-0, în doar 68 de minute.
Jocul a început cum nu se putea mai bine pentru sportiva noastră, care a pus presiune pe adversară încă de la primele mingi. Treptat, Halep şi-a făcut serviciul perfect, a replicat excelent la retururile adversarei şi s-a distanţat în set. La scorul de 5-2, Simona a izbutit un nou break, care i-a asigurat şi câştigarea primului act, scor 6-2.
Constanţa în joc a Simonei Halep s-a menţinut şi în setul al doilea, pe care l-a dominat chiar mai clar decât pe primul. La fel ca în startul partidei, jucătoarea noastră s-a distanţat la 3-0 repede de tot, iar finalul meciului a fost o floare la ureche. Brazilianca a cedat din toate punctele de vedere, reverul nu a funcţionat sub nicio formă, iar Halep nu a iertat deloc. La final a fost 6-0, iar Simona a acces în turul al 3-lea la Australian Open.
În turul următor, mai exact în faza 16-imilor, Simona Halep se va duela cu muntenegreanca Danka Kovinic. Aceasta a trecut în trei seturi de britanica Emma Răducanu, scor 6-4, 4-6, 6-3.
Citeşte şi: Încă un duel cu Halep ratat! Emma Răducanu, învinsă la mare luptă de Kovinic