0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSorana nu se sperie de Pavlyuchenkova: „Îmi ştiu valoarea, ştiu ce pot!“

Sorana nu se sperie de Pavlyuchenkova: „Îmi ştiu valoarea, ştiu ce pot!“

Sorana Cîrstea (locul 38 WTA) s-a declarat mulțumită de jocul prestat în meciul cu Kristina Kucova, din turul al doilea de la Australian Open.

„Am jucat destul de bine de la început la final, am continuat jocul din primul tur, am reușit să mențin nivelul și să am un joc destul de solid. Până la 6-2, 5-2, lucrurile au mers bine, ușor, iar acolo a încercat să fie mai agresivă, a dat drumul la braț și a jucat două game-uri foarte bine. Am rămas concentrată, mi-am dar seama că trebuie să termin meciul în două seturi și mă bucur că am stat pe teren doar o oră și 10 minute”, a spus Sorana, pentru Eurosport.

Sportiva din România nu este îngrijorată de anvergura adversarei din 16-imi, Anastasia Pavlyuchenkova (11 WTA).

„Toată lumea la acest nivel joacă bine, nu mai contează că e locul 10, 11 sau 50. Important este ce faci tu, cu ce joc și plan vii în ziua respectivă. Vin pe un fond bun, am jucat bine ultimele două meciuri. Îmi ştiu valoarea, ştiu ce pot şi voi încerca să intru liniştită şi să-mi văd de partea mea de teren.

Niciodată nu am avut presiune din punct de vedere al rezultatelor, sunt foarte relaxată din punctul ăsta de vedere. Nu mă uit la clasament, de multe ori nici la tablou. Important e cine e în fața ta în ziua respectivă, prezentul e cel mai important. Dacă e ceva de care trebuie să mă stresez, mă voi stresa în acel moment”, a mai punctat Sorana.

Citeşte şi: Gata şi cu Haddad Maia. Să vină Kovinic! Simona Halep defilează la Australian Open

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS