Jucătoarea română de tenis Elena-Gabriela Ruse s-a calificat, marţi, în runda a doua a turneului Miami Open (WTA 1.000), turneu dotat cu premii totale de 8.369.455 de dolari, după ce a învins-o pe croata Ana Konjuh, cu 6-3, 6-4. Ruse (24 ani, 57 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 35 de minute.
Românca a început foarte bine, a condus cu 3-0, apoi Konjuh s-a apropiat la 3-2, dar Ruse a controlat jocul în continuare şi s-a impus cu 6-3. Ruse a avut un debut bun şi în actul secund, a condus cu 2-0, dar a fost egalată imediat. În cele din urmă, românca a făcut un nou break, iar acesta a făcut diferenţa, 6-4.
Ruse a reuşit 5 aşi şi a făcut 7 duble greşeli, în timp ce Konjuh (24 ani, 52 WTA) a încheiat cu 6 aşi şi 3 duble greşeli.
Gabriela Ruse şi-a asigurat un cec de 30.130 de dolari şi 35 de puncte WTA, iar în turul al doilea o va înfrunta pe kazaha Elena Rîbakina (22 ani, 18 WTA), cap de serie numărul 17.
Citeşte şi: Stupoare în tenis! Ashleigh Barty se retrage definitiv la doar 25 de ani