2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisAndreea Prisăcariu, convocată de urgenţă pentru meciul Polonia - România

Andreea Prisăcariu, convocată de urgenţă pentru meciul Polonia – România

Andreea Prisăcariu (22 de ani) a fost convocată de urgență de Horia Tecău pentru meciul Polonia – România din Billie Jean King Cup, în contextul problemelor de lot cu care se confruntă „tricolorele”.

Gabriela Ruse, cel mai bine clasată „tricoloră” din echipa de Billie Jean King Cup, nu va mai face deplasarea în Polonia, din cauza unor complicații apărute după Covid-19. Astfel, Horia Tecău a luat o decizie de urgenţă: a convocat-o pe ultima sută de metri pe Andreea Prisăcariu (324 WTA), cea care, la 22 de ani, bifează prima selecție pentru naționala României. 

Andreea Prisăcariu, fostă campioană națională de tenis la trei categorii de vârstă, dar cu rezultate inexistente în circuit, a comentat cu entuziasm vestea, dezvăluind că noul lider mondial Iga Swiatek îi e prietenă. Relația s-ar fi legat în perioada junioratului.

„Am primit telefon de la Horia Tecău. Eram la Milano. Sunt prietenă cu Iga Swiatek din copilărie. Ne jucam de-a v-ați ascunselea, sticluța și adevăr și provocare. Sunt curioasă dacă o sa mă mai recunoscă”, a spus Prisăcariu, citată de Prosport.

La debutul în postura de căpitan-nejucător, Horia Tecău nu se poate baza pe cele mai bune trei jucătoare. Simona Halep este în refacere după o accidentare, Sorana Cîrstea s-a retras din echipa de Billie Jean King Cup, iar acum au apărut și problemele Gabrielei Ruse. De asemenea, Monica Niculescu are Covid-19 şi este în carantină.

Citeşte şi: Echipa de Fed Cup a României a plecat încrezătoare în Polonia

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS