-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisHoria Tecău: „Ca primă experiență pentru mine, mă declar încântat“

Horia Tecău: „Ca primă experiență pentru mine, mă declar încântat“

La prima experiență ca antrenor în Billie Jean King Cup (fosta Fed Cup), Horia Tecău s-a confruntat cu mari probleme de lot, iar România a pierdut cu 4-0 în Polonia! Căpitan-nejucător debutant la Radom, lui Horia Tecău i-a fost dat să trăiască un thriller unic în lumea tenisului feminin: în 24 de ore a trebuit să schimbe o echipă întreagă devastată de Covid, pneumonie, rupturi musculare și refuzuri de convocare.

Căpitanul-nejucător Horia Tecău a găsit și lucruri pozitive, în ciuda înfrângerii clare suferite de România.

„M-am simțit chiar bine. M-am simțit confortabil, comunicând cu fetele și continuând ce am lucrat în această săptămână. M-am înțeles foarte bine cu ele, am avut comunicare, mi-au plăcut că au ascultat, că au întrebat! Am analizat, am schimbat strategii, când a fost cazul, la nevoie. Am comunicat foarte bine și, ca și căpitan, este ceea ce îți dorești. Să vezi lucrurile pe care le putem controla noi, făcute cât mai bine: atitudine, efort, comunicarea. Asta am simțit pe bancă, în ciuda scorului, ca primă experiență pentru mine, mă declar încântat.

Meciul Irinei a fost foarte important în strategia noastră, dar sunt mândru de cum a luptat până la capăt și a făcut tot ceea ce a putut, pe teren. Magda Linette a produs un joc mai bun în momentele importante, pe final, așa că a obținut victoria. Sunt mândru de evoluția Irinei , faptul că a venit. Știu că nu este ușor, a făcut un efort ca să fie aici, să se pregătească într-un timp atât de scurt și am avut o șansă bună”, a spus Horia Tecău, pentru Prosport.

Citește și: Sorana Cîrstea revine pe teren la Istanbul! Vezi toate turneele la care participă!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS