0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisATP şi WTA critică decizia organizatorilor de la Wimbledon de a interzice prezenţa jucătorilor din Rusia şi Belarus

ATP şi WTA critică decizia organizatorilor de la Wimbledon de a interzice prezenţa jucătorilor din Rusia şi Belarus

Conducerile circuitelor profesioniste de tenis ATP şi WTA au criticat decizia organizatorilor de la Wimbledon de la interzice prezenţa jucătorilor din Rusia şi Belarus la turneul de Mare Şlem pe iarbă din această vară, ca urmare a invaziei armate ruse în Ucraina, informează Reuters, citată de Agerpres.

Cele două organizaţii consideră că această hotărâre a responsabililor All England Lawn Tennis Club (AELTC) ar putea crea „un precedent dăunător pentru tenis“. Este pentru prima oară când jucătorii sunt interzişi pe bază de naţionalitate, lucru care nu s-a mai întâmplat din perioada imediat următoare celui de-al Doilea Război Mondial, când jucătorii din Germania şi Japonia au fost excluşi.

„Decizia unilaterală a celor de la Wimbledon şi a Federaţiei engleze de tenis (LTA) de a exclude jucătorii din Rusia şi Belarus de la turneele britanice din acest an este nedreaptă. Are potenţialul de a crea un precedent dăunător pentru tenis. Discriminarea bazată pe naţionalitate constituie, de asemenea, o încălcare a acordului nostru cu cei de la Wimbledon. Acesta prevede că acceptarea jucătorilor se bazează exclusiv pe clasamentele ATP“, precizează responsabilii circuitului masculin de tenis într-un comunicat.

WTA consideră decizia drept o discriminare

Conducerea circuitului feminin s-a declarat la rândul ei „dezamăgită“ de decizia oficialilor de la Wimbledon, subliniind că „un principiu fundamental al WTA este că sportivii individuali pot participa la evenimentele de tenis profesionist pe baza meritelor şi fără nicio formă de discriminare“.

„Acest principiu este prevăzut în mod expres în regulamentul nostru şi a fost acceptat atât de AELTC, cât şi de LTA. Interdicţiile împotriva discriminării sunt exprimate clar în propriile reguli şi în regulamentele turneelor de Mare Şlem. Aşa cum WTA a declarat în mod constant, sportivii individuali nu ar trebui să fie penalizaţi sau împiedicaţi să concureze din cauza locului de unde provin sau a deciziilor luate de guvernele ţărilor lor. Discriminarea şi decizia de a concentra o astfel de discriminare împotriva sportivilor care concurează pe cont propriu, ca indivizi, nu este nici corectă şi nici justificată“, adaugă WTA.

„Ar fi inacceptabil ca regimul rus să obţină vreun beneficiu“

All England Lawn Tennis Club, organizatorul turneului de la Wimbledon, a anunţat miercuri excluderea jucătorilor din Rusia și Belarus de la ediția din acest an, în urma invaziei din Ucraina.

„În circumstanţele unei agresiuni militare nejustificate şi fără precedent, ar fi inacceptabil ca regimul rus să obţină vreun beneficiu din participarea jucătorilor ruşi sau belaruşi. De aceea intenţionăm, cu profund regret, să respingem înscrierea jucătorilor din Rusia şi Belarus la Wimbledon“, a precizat AELTC într-un comunicat.

Citește și: Tenis de masă / 3-2 cu Dumbrăviţa şi pornim încrezători în retur

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS