2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisIrina Begu mai are un hop până pe tabloul principal de la Madrid

Irina Begu mai are un hop până pe tabloul principal de la Madrid

Irina Begu (România, 62 WTA) a câștigat clar meciul cu Ekaterine Gorgodze (Georgia, 118 WTA), din runda inaugurală a calificărilor turneului WTA 1000 de la Madrid (Spania). Irina Begu mai are nevoie de o singură victorie pentru a urca pe tabloul principal de la Madrid.

Irina a servit 6 ași și a comis 8 duble greșeli, în timp ce Ekaterine nu a reușit niciun as și a făcut două duble greșeli. Pentru un loc pe tabloul principal, Begu se va duela cu Kamilla Rakhimova (Rusia, 96 WTA), cea care a trecut cu 6-1, 6-4 de Magdalena Frech (Polonia, 88 WTA). Turneul de la Madrid, desfășurat în perioada 26 aprilie – 8 mai, are premii în valoare totală de 6,57 milioane de euro în acest an.

Dacă în ultimii 12 ani au primit wild carduri atât pentru tabloul principal, cât și pentru calificări, româncele nu mai beneficiază de tratament preferențial la Madrid, după ce Ion Țiriac a vândut licența turneului.

Simona Halep și Sorana Cîrstea, acceptate direct pe tabloul principal de la Madrid, și-au aflat deja adversarele. Halep va debuta la Madrid împotriva lui Shuai Zhang (China, 40 WTA), iar în turul al doilea ar putea da peste Paula Badosa (Spania)!

Sorana Cîrstea o va înfrunta în runda inaugurală pe Nuria Parrizas-Diaz (Spania, 52 WTA)! La fel ca și în cazul Simonei, pentru Sorana se anunță o manșă secundă de foc, împotriva Jelenei Ostapenko (Letonia, 12 WTA) sau a unei jucătoare venite din calificări.

Citeşte şi: Să înceapă „Mutua Madrid Open“! Traseu de foc pentru Halep şi Cîrstea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS