5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSorana Cîrstea, „năucită“ de Parrizas-Dias în primul tur de la Madrid

Sorana Cîrstea, „năucită“ de Parrizas-Dias în primul tur de la Madrid

Sorana Cîrstea a avut parte de un meci de uitat în primul tur de la Madrid. Sportiva româncă a cedat clar în faţa unei jucătoare din Spania, Parrizas-Dias, scor 4-6, 2-6, la capătul a 93 de minute de joc.

Sorana a avut parte de un meci mai mult decât dificil încă din turul 1, iar iberica Parrizas-Dias i-a pus probleme serioase pe tot parcursul jocului. Primul set a debutat cum nu se putea mai rău pentru sportiva noastră, care s-a bâlbâit serios pe propriul serviciu. La scorul de 4-1 în favoarea spanioloaicei, Sori a avut o revenire excelentă şi a restabilit egalitatea. Doar că, din acel moment, Parrizas şi-a ridicat nivelul de joc şi şi-a adjudecat următoarele două game-uri şi, implicit, setul (6-4).

În actul al doilea am avut parte de echilibru între cele două adversare doar până la 2-2. Acela a fost momentul decisiv al partidei, pentru că jucătoarea din România a început să greşească din ce în ce mai mult. Iberica a profitat din plin, a luat game după game şi a închis meciul cu 6-2.

La finalul celor 96 de minute de joc, Nuria Parrizas Diaz a acces în turul doi, unde va juca împotriva învingătoarei meciului dintre Jelena Ostapenko și Ekaterina Alexandrova. $33,430 este suma pe care Sorana Cîrstea o va încasa pentru prezența pe tabloul principal la Madrid.

Citeşte şi: Calificare în optimi la Charleston pentru Irina Bara

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS