Gabriela Ruse a învins-o pe bosniaca Dea Herdzelas cu 6-4, 6-2, sâmbătă, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 2.527.250 de euro. Ruse (24 ani, 57 WTA), revenită în circuit după o pauză de o lună, s-a impus după o oră şi 19 minute.
Românca are acum 3-0 în meciurile directe cu Herdzelas (25 ani, 192 WTA), pe care a mai învins-o în 2016, la Horb (Germania), cu 6-3, 7-5, în primul tur, şi în 2019 la Istanbul, cu 6-4, 2-6, 7-5, în optimi.
Ruse şi-a asigurat un cec de 5.548 de euro şi 20 de puncte WTA, urmând să joace meciul decisiv pentru accederea pe tabloul principal contra americancei Lauren Davis. Ruse şi Davis s-au înfruntat o singură dată, în 2019, în semifinale la Dothan, americanca ieşind învingătoare cu 6-1, 7-6 (3).
Citește și: Gabriela Talabă, la un pas de rezultatul carierei! Românca e în finală la Bonita Springs