Mihaela Buzărnescu a reuşit o victorie spectaculoasă, 1-6, 6-4, 6-2 cu germanca Tatjana Maria, miercuri, în prima rundă a turneului WTA 125 de la Karlsruhe.
Buzărnescu (34 ani, 124 WTA) a trecut de Maria (34 ani, 109 WTA) după două ore şi 22 de minute, deşi a pierdut fără drept de apel primul set, cu 1-6. În actul secund, „Miki“ a fost condusă cu 4-2, dar a câştigat apoi patru ghemuri la rând şi setul. În decisiv, Buzărnescu a început în forţă, a condus cu 3-0 şi şi-a păstrat avantajul până la final (6-2).
Buzărnescu a obţinut abia a treia sa victorie din acest an şi cea mai importantă, într-un meci în care Maria a avut 6 aşi, dar şi 5 duble greşeli. Românca se impusese şi în prima lor confruntare, cu 6-4, 6-2, în 2017, în semifinale la Poitiers.
Mihaela Buzărnescu şi-a asigurat un cec de 1.936 de euro şi 15 puncte WTA, urmând să joace în optimi contra unguroaicei Panna Udvardy (23 ani, 84 WTA), a cincea favorită.
Pe tabloul de dublu, Buzărnescu şi japoneza Mai Hontama au fost învinse de perechea Iana Sizikova (Rusia)/Alison van Uytvanck (Belgia), cu scorul de 7-6 (3), 7-6 (6), miercuri seară, în prima rundă. Buzărnescu şi Hontama s-au ales cu 1.610 euro şi un punct WTA la dublu.
Citeşte şi: Ana Bogdan continuă să joace la un nivel înalt la Paris! Românca e în sferturi