4 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisIrina Begu a făcut un meci uriaş cu Alexandrova şi a ajuns în turul 3 la Paris

Irina Begu a făcut un meci uriaş cu Alexandrova şi a ajuns în turul 3 la Paris

Victorie uriaşă pentru Irina Begu! Jucătoarea română s-a calificat în runda a treia a turneului de la Roland Garros, joi, la Paris, după ce a învins-o pe rusoaica Ekaterina Alexandrova, cu scorul de 6-7 (3), 6-3, 6-4.

Meciul a debutat cu un break rapid al Irinei, care şi-a menţinut avantajul până la scorul de 5-4. În acel moment a greşit cu serviciul, iar Alexandrova a profitat şi a trimis meciul în tiebreak. Inspiraţia pe final a fost de partea rusoaicei, care şi-a adjudecat actul după 7-3.

Setul începe din nou echilibrat, dar Irina este prima care se impune la retur (3-1). Begu şi-a confirmat avantajul, dar Ekaterina nu a lăsat-o să se îndepărteze prea mult (4-2). Din acel moment s-a mers cap la cap cu serviciul, iar meciul a intrat în decisiv după 6-3.

Emoţii în decisiv din toate punctele de vedere

În setul al treilea, la 2-0 pentru rusoaică, Irina s-a enervat şi a dat cu racheta de pământ. Aceasta a sărit din zgură şi a lovit o persoană din tribune. După câteva minute de întrerupere, supervizorul a hotărât că meciul va continua, cu toate că Alexandrova cerea insistent ca sportiva noastră să fie taxată. Din fericire, Begu a scăpat doar cu un avertisment şi chiar a revenit în meci. Mai întâi a egalat la doi, dar imediat Ekaterina a refăcut diferenţa de două game-uri. Irina nu a renunţat, a restabilit egalitatea şi la patru şi imediat a izbutit un break decisiv. S-a încheiat 6-4, iar Begu a izbucnit imediat în plâns după o reuşită extraordinară.

Leolia Jeanjean (Franţa) va fi următoarea adversară a Irinei Begu de la Roland Garros. Sportiva din Hexagon a învins-o surprinzător pe Karolina Plişkova în turul al doilea, scor 6-2, 6-2.

Citeşte şi: Bianca Andreescu, fără nicio şansă în faţa campioanei olimpice

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS