3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisBianca Andreescu a cedat la mare luptă în finala de la Bad Homburg, în faţa lui Garcia

Bianca Andreescu a cedat la mare luptă în finala de la Bad Homburg, în faţa lui Garcia

Bianca Andreescu a condus cu 1-0 la seturi și 4-2 și dădea senzația că nimic nu o poate opri din drumul său spre câștigarea turneului WTA de la Bad Homburg. A urmat însă o cădere în jocul sportivei din Canada, iar Caroline Garcia a revenit și s-a impus după un meci cu multe răsturnări de scor (6-7, 6-4, 6-4).

După un prim set foarte echilibrat (7-5 în tiebreak pentru Andreescu), Bianca a condus ostilitățile în cel de-al doilea: s-a desprins la 4-2, iar jocul curgea în favoarea ei. A urmat însă o perioadă neagră pentru jucătoarea cu origini românești: a pierdut patru game-uri la rând, iar setul l-a cedat cu 6-4.

Caroline a avut puterea să revină încă o dată în actul al treilea, de la 2-0, a echilibrat balanța, iar mai apoi a trecut la conducere pe tabelă (4-2, 5-3). Garcia a știut cum să profite de fluctuațiile din jocul adversarei, marele merit al franțuzoaicei fiind acela că a crezut mereu în șansele sale. După un meci de două ore și 24 de minute, Caroline a avut câștig de cauză, scor 6-7(5), 6-4, 6-4.

În vârstă de 32 de ani, Caroline Garcia a ajuns la 8 titluri câștigate în carieră: Bad Homburg (2022), Nottingham (2019), Tianjin (2018), Wuhan, Beijing (2017), Strasbourg, Mallorca (2016) și Bogota (2014).

Citeşte şi: A ajuns în semifinale, dar s-a retras! Halep nu va mai juca la Bad Homburg cu Andreescu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS