0.6 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisMihaela Buzărnescu, victorie pe repede înainte cu Schunk, în primul tur de la Wimbledon

Mihaela Buzărnescu, victorie pe repede înainte cu Schunk, în primul tur de la Wimbledon

​Mihaela Buzărnescu este a treia reprezentată a României care a obținut calificarea în turul al doilea al turneului de Grand Slam de la Wimbledon. Sportiva noastră a învins-o fără emoţii pe Nastaja Schunk (18 ani, 154 WTA), scor 6-4, 6-2.

Meciul a început cu întârziere, după ce Micky a avut probleme cu echipamentul, care nu era corespunzător cu standardele organizatorilor.

După ce și-a rezolvat problema, Buzărnescu a debutat în forță. A condus cu 3-0 în primul set, dar Schunk a luat un break înapoi. Jucătoarea noastră a reușit să se mențină în față și şi-a adjudecat primul set cu 6-4. Actul secund a început identic. Miki a făcut break în primul game. Românca a continuat jocul solid pe propriul serviciu și s-a menținut în avantaj până la final. A mai făcut un break, a luat setul secund cu 6-2 și merge în turul 2.

Pentru calificarea în turul al doilea, ​​Mihaela Buzărnescu va primi un cec în valoare de 78.000 de lire sterline (96 de mii de dolari).

Buzărnescu va da în runda următoare peste învingătoarea meciului dintre Coco Gauff (12 WTA, favorită 11) și Gabriela Ruse (54 WTA).

Citeşte şi: Covidul loveşte din nou! Matteo Berrettini, infectat, s-a retras de la Wimbledon

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS