5 C
Craiova
miercuri, 20 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisHai, Simona! Halep - Rybakina, marele meci de azi pentru finala de la Wimbledon

Hai, Simona! Halep – Rybakina, marele meci de azi pentru finala de la Wimbledon

Simona Halep (30 de ani, locul 18 WTA) și Elena Rybakina (23 de ani, locul 23 WTA) se întâlnesc azi pentru un loc în finala Wimbledon 2022.

Pentru Simona ar fi reîntoarcerea într-un loc cunoscut și drag, acolo unde în 2019 a trăit imensa bucurie a cuceririi titlului ei de Mare Slem cu numărul doi. De partea cealaltă, Rybakina mai are în palmares doar un sfert de finală major reușit anul trecut la Roland Garros, iar acum se află la un pas de finală, pe iarbă.

„Am spus mereu că am jucat cel mai bun tenis al meu aici, la Wimbledon, în 2019. De fapt, finala a fost meciul perfect, dar acum mă apropii de ceea ce cred eu că este un nivel de joc superior. Iar asta include tot, încredere pe teren, stare fizică bună, sunt mai relaxată, e vorba de mindset”, a explicat românca, la finalul meciului cu Anisimova.

Până înaintea semifinalei, Rybakina a servit 44 de ași.

„Ei bine, să ating întâi serviciul ei, apoi să-l pun în teren. Am mai jucat contra ei, dar acum e un meci nou, o provocare nouă, voi da totul pentru a-mi lua șansa”, a adăugat Halep.

Simona este o mare campioană

La rândul ei, kazaha născută în Rusia a accentuat că împotriva Simonei, în fața căreia a cedat două meciuri foarte strânse, cheia este reprezentată de serviciu și de jocul agresiv. Pentru kazahă, va fi și prima partidă pe care o va juca pe Terenul Central.

Ea este o mare campioană. Se deplasează foarte bine, citește jocul. Încerc să dau ce am mai bun, să mă concentrez pe lucrurile pe care le pot controla: serviciul, loviturile, emoțiile. Indiferent ce se întâmplă, să rămân calmă, să joc punct cu punct”.

Citeşte şi: „U“ Craiova – Al Duhail 1-1 final. A doua remiză pentru alb-albaștri în Austria

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS