Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Washington, dotat cu premii totale de 251.750 de dolari. Constanțeanca a învins-o în primul tur pe Cristina Bucşa cu 6-3, 7-5. Cristina Bucșa este o jucătoare de 24 ani (123 WTA), născută la Chişinău, dar care reprezintă Spania. Ea a venit din calificări, informează Agerpres.
Halep (30 ani, 16 WTA), a treia favorită, a obţinut victoria după o oră şi 20 de minute. Pentru ea a fost primul meci pe hard după o pauză de o lună care a urmat participării la Wimbledon.
Simona Halep şi-a asigurat un cec de 4.100 de dolari şi 30 de puncte WTA.
Simona Halep: „Mă bucur că am închis meciul în două seturi“
„Mă bucur să fiu din nou aici, atmosfera e mereu frumoasă. M-am simțit bine pe teren, vă mulțumesc pentru susținere. Mi-a luat puțin mai mult timp să mă acomodez cu suprafața. Azi am avut ceva probleme şi mă bucur că am închis meciul în două seturi. A fost prima întâlnire cu ea, nu a fost ușor. Mă concentrez uneori pe jocul adversarei, alteori pe jocul meu. Discut cu antrenorul ce vreau să fac, ce vreau să îmbunătățesc în aceste cazuri, în care întâlnesc pentru prima dată o jucătoare. Știu că nu există perfecțiunea şi se mai întâmplă ca adversara să joace bine. Nu poți să știi niciodată cum merge meciul. Azi am luat punct cu punct, iar în final a fost bine pentru mine“, a spus Simona Halep.
În optimi, Halep o va întâlni pe învingătoarea dintre americanca Madison Brengle şi rusoaica Ana Kalinskaia.
Citește și: Spectacol garantat! „U“ Craiova va avea toată Peluza Nord la meciul cu FCU