Simona Halep (30 de ani, 6 WTA) va juca în această noapte în primul tur la Cincinnati împotriva Anastasiei Potapova (21 de ani, 54 WTA), deși inițial trebuia să o întâlnească pe Korolina Muchova (25 de ani, 161 WTA). Duelul e programat nu înainte de ora 00:00, ora României, conform site-ului oficial WTA.
Muchova s-a accidentat la încheietura mâinii drepte și a fost nevoită să renunțe la competiția din Statele Unite ale Americii.
Potapova va participa la Cincinannati din postura de lucky-looser. Ea a pierdut în calificări împotriva Annei Kalinskaya (23 de ani, 69 ATP), scor 5-7, 1-6. Anastasia a profitat însă de retragerea Muchovei și va fi pe tabloul principal.
Simona Halep și Potapova s-au mai întâlnit de două ori în circuit, ambele meciuri fiind în 2021. Jucătoarea din România s-a impus de fiecare dată. Mai întâi, Simona a câștigat la Gippsland Trophy, scor 6-4, 6-4, apoi la Moscova, scor 6-1, 6-4.
Dacă va merge mai departe, fostul lider mondial va da peste Veronika Kudermetova (locul 20 WTA). În optimile de finală, Simona Halep ar putea juca împotriva ibericei Paula Badosa (locul 4 WTA), iar în sferturi se poate duela cu tunisianca Ons Jabeur (locul 5 WTA). În penultimul act de la Cincinnati, românca o poate întâlni pe Iga Swiatek (locul 1 WTA), urmând ca în marea finală să se poată duela cu nume precum Anna Kontaveit (locul 2 WTA), Maria Sakkari (locul 3 WTA), Aryna Sabalenka (locul 7 WTA) și Jessica Pegula (locul 8 WTA), jucătoare care sunt pe cealaltă parte de tablou.
Citeşte şi: David Popovici: „Pe podium m-am gândit la toate steagurile României din tribună!“