0.6 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisTenis | Patru românce vor evolua în calificări la US Open

Tenis | Patru românce vor evolua în calificări la US Open

Patru jucătoare române de tenis, Ana Bogdan, Irina Bara, Alexandra Cadanţu-Ignatik şi Gabriela Lee, vor lua startul în calificările pentru tabloul principal de simplu al turneului US Open, ultimul de Mare Şlem al anului, care va debuta luni la New York.

Ana Bogdan (29 ani, 65 WTA) este principala favorită a tabloului preliminar şi va juca în primul tur contra germancei Anna-Lena Friedsam (28 ani, 207 WTA). Friedsam are 2-1 în meciurile directe, informează Agerpres. A câştigat ultima confruntare, în 2016, pe iarnă, la Mallorca, în primul tur, cu 6-1, 6-4.

Irina Bara (27 ani, 126 WTA) va primi replica americancei Kayla Day (22 ani, 211 WTA), într-un duel care are loc în premieră.

Alexandra Cadanţu-Ignatik (32 ani, 160 WTA) o va întâlni, tot pentru prima oară, pe americanca Alycia Parks (21 ani, 150 WTA).

Nici Gabriela Lee (27 ani, 1347 WTA) nu a mai jucat până acum cu italianca Sara Errani (35 ani, 117 WTA), adversara sa din primul tur.

Pe tabloul principal de simplu se vor afla Simona Halep, Irina Begu, Sorana Cîrstea şi Jaqueline Cristian.

Turneul de la US Open se va desfășura în perioada 29 august – 11 septembrie 2022 și va fi transmis în direct și în exclusivitate în România de Eurosport.

Citeşte şi: Superliga | LPF a anunţat echipa şi vedetele etapei a 6-a. Vezi cine a strălucit!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS