6.2 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisMarius Copil, învins de Rinderknech în primul tur de la Tel Aviv

Marius Copil, învins de Rinderknech în primul tur de la Tel Aviv

Tenismanul român Marius Copil a fost învins de francezul Arthur Rinderknech, cu scorul de 6-7 (5), 6-4, 6-3, marţi, în prima rundă a turneului de la Tel Aviv (ATP 250), dotat cu premii totale de 949.475 de dolari. Copil (31 ani, 350 ATP), care jucase ultima dată la un turneu ATP în octombrie 2019, la Basel, s-a înclinat după două ore şi 20 de minute de joc.

Arădeanul a reuşit să câştige setul inaugural, în tiebreak, revenind de la 3-5 cu patru puncte consecutive (7-5), dar Rinderknech (27 ani, 58 ATP) s-a impus în următoarele două seturi, de fiecare dată diferenţa fiind făcută de un break.

Marius Copil a încheiat cu 11 aşi, în timp ce adversarul său a totalizat 15 şi nu şi-a pierdut niciodată serviciul, salvând cele două mingi de break pe care le-a avut românul.

Copil s-a ales cu un cec de 10.185 de dolari şi 12 puncte ATP.

Citeşte şi: Prima victorie pe tabloul principal! Irina Begu e în optimi la Parma

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS