4.2 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisÎncă rezistă! Simona Halep se menţine în Top 10 mondial

Încă rezistă! Simona Halep se menţine în Top 10 mondial

Simona Halep și-a încheiat sezonul în septembrie, dar se menține și în această săptămână în Top 10, pe poziția 9. Pe lângă fostul lider mondial, România mai are în Top 100 alte patru reprezentante. 

Irina Begu pe 33, în urcare o poziție, Sorana Cîrstea pe 39, în urcare o poziție, Ana Bogdan pe 48, în coborâre, două locuri, și Jaqueline Cristian pe 82, în urcare o poziție.

Liderul clasamentului mondial rămâne Iga Swiatek, care s-a impus săptămâna trecută la San Diego, mărindu-și astfel distanța față de a doua clasată, Ons Jabeur, la 6.200 de puncte.

Mouratoglou îl va antrena, pentru moment, pe Rune

Până când Simona Halep (31 de ani, locul 9 WTA) va reveni pe teren, adică la începutul anului 2023, Patrick Mouratoglou va colabora cu Holger Rune (19 ani, locul 27 ATP). Pe 15 septembrie, Simona a anunțat că nu va mai participa la niciun turneu în 2022, afirmând că se simte „extenuată mental” și că are nevoie de timp pentru a se recupera după intervenția chirurgicală suferită la nas.

Mouratoglou se va alătura echipei lui Rune săptămâna aceasta și îl va însoți pe adolescent la turneele de la Stockholm, Basel, Paris și Milano, adică ultimele din acest sezon pentru Holger.

„În timp ce Simona Halep se recuperează, ea m-a încurajat să caut o nouă colaborare. Astfel, azi sunt încântat să anunț că mă voi alătura oficial echipei lui Holger Rune“, a declarat Mouratoglou. 

Citeşte şi: Bianca Andreescu a debutat cu dreptul la Guadalajara

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS