Horia Tecău (37 de ani), căpitanul nejucător al echipei României de FED Cup, o apără pe Simona Halep (31 de ani), depistată pozitiv cu roxadustat la US Open 2022. Tecău, fost campion la US Open și Wimbledon la dublu, este sigur că Simona Halep „nu a luat nimic conștient”.
„Am vorbit cu Simona. În aceste zile suntem alături de ea. Tot ce pot să vă spun, cunoscând-o pe Simona, este că aş paria cariera mea că nu a luat nimic conştient. Este una dintre sportivele care ţine cel mai mult la acest lucru. Suntem alături de ea moral şi aşteptăm, să spun aşa, o sentinţă cât mai blândă în favoarea ei.
Trece prin momente dificile în aceste zile. Este într-o aşteptare în care lucrurile încă se judecă. Și cu siguranţă trebuie să fim alături de ea şi acum în etapa care urmează. Este o sportivă puternică şi îşi doreşte să joace în continuare. Mai are multe de demonstrat în tenis. Și eu îmi doresc ca ea să iasă cât mai bine din acest episod şi să joace în continuare”, a declarat Horia Tecău, citat de Sport Magazin.
Citeşte şi: Darren Cahill: „Nu există nicio șansă ca Simona să ia o substanță interzisă în mod intenționat!“