Irina Begu se pregăteşte de startul unui nou sezon, dar, înainte de toate, a vorbit puţin despre cazul Simonei Halep, cea care a fost depistată pozitiv cu roxadustat la US Open 2022. Begu a vorbit deschis despre testele anti-doping din tenis și a dezvăluit măsurile de precauție pe care și le-a luat în decursul carierei sale.
Begu a discutat cu Halep după ce colega ei a a picat un test anti-doping la New York, iar Irina a încurajat-o pe dubla campioană de Grand Slam. Irina are speranțe că situația Simonei Halep se va rezolva în curând.
„Am vorbit cu Simona și i-am transmis un mesaj, am încercat să o încurajez cât se poate de mult, în această perioadă. Este o situație delicată și sper să se rezolve cât mai repede în favoarea ei”, a declarat Irina Begu, în „Interviul de 10”, la PRO Arena.
Irina Begu a explicat că este extrem de atentă, nu doar la medicamente, și la ceea ce mânâncă sau bea: „Întotdeauna am fost atentă. Cred că asta e cea mai mare frică a unui sportiv. Încerc să verific toate medicamentele, toate suplimentele pe care le iau și să evit o astfel de problemă. În general, trimit la anti-doping prospectul sau suplimentul pe care urmează să îl iau și primesc acordul din partea lor, dacă este în regulă.
Mai am și doctorul meu din Germania, cu care lucrez, iar el îmi dă suplimentele care sunt conforme. E important să verificăm, să fim atente când deschidem o sticlă de apă, unde o lăsăm. Întotdeauna când deschid o sticlă și părăsesc încăperea, iar sticla nu a fost urmărită sau în preajma echipei mele, nu mai beau din acea sticlă”, a adăugat Irina Begu.
Cu gândul la Olimpiada de la Paris
Irina Begu a dezvăluit că viața de jucătoare profesionistă de tenis necesită multe sacrificii, printre care a sta 7-8 luni pe an departe de casă. Și de această dată, sportiva din București va rata Crăciunul, urmând să părăsească România pentru Australia, în data de 24 decembrie. Totodată, aceasta îşi doreşte să participe la JO 2024, fiind obiectivul ei primordial.
„La noi, sezonul începe undeva la finalul lui decembrie şi se încheie undeva la începutul lunii octombrie. Depinde mult de câte turnee aleg să joc. Acum voi pleca pe 24 decembrie, nu voi face Crăciunul în familie nici de această dată, dar voi avea timp după ce mă voi retrage. Totul legat de cariera mea în tenis ține de cum o să mă simt. În momentul de față mă simt bine fizic, îmi face plăcere. Am aceeași dorință și iubesc acest sport. Încă mă văd pentru câțiva ani în circuitul WTA, dar îmi doresc și să îmi fac o familie. Vom vedea, o iau pas cu pas. Calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris este un obiectiv. Sper să joc până în 2024, îmi doresc să fiu sănătoasă și să iau totul treptat. Nu vreau să mă mai grăbesc, dar, sigur, Olimpiada este mereu un obiectiv“, a punctat Begu.
„Tenisul înseamnă totul. Mi-am dat seama târziu cât de mult iubesc eu acest sport. Mi-e greu să mă despart de el, chiar și atunci când nu mă antrenez sau când sunt în vacanță tot încerc să urmăresc tenisul. I-am dedicat o mare parte din viață tenisului și, momentan, pot să spun că e totul pentru mine”, a încheiat Irina Begu.
Citeşte şi: David Popovici, mândru de argintul de la CM: „Mi-am întrecut cu foarte mult aşteptările!“