5.1 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisCîrstea a trecut de Kanepi şi e pe tabloul principal de la Adelaide 2. Ana Bogdan a pierdut

Cîrstea a trecut de Kanepi şi e pe tabloul principal de la Adelaide 2. Ana Bogdan a pierdut

Sorana Cîrstea a reuşit să acceadă pe tabloul principal de simplu al turneului Adelaide International 2 (WTA 500), dotat cu premii totale de 780.637 de dolari americani, după ce a învins-o, duminică, pe estoniana Kaia Kanepi, cu 6-2, 4-6, 7-5, în ultimul tur al calificărilor. Cîrstea (32 ani, 45 WTA) a obţinut victoria după mai bine de două ore de joc (2 h 09 min).

Sorana Cîrstea a avut 4 aşi şi a comis 2 duble greşeli, în timp ce Kanepi (37 ani, 32 WTA) a încheiat cu 2 aşi şi 6 duble greşeli. În decisiv, românca a fost condusă cu 5-3, dar a câştigat ultimele patru ghemuri ale setului.

În urma acestui succes, Cîrstea şi-a asigurat un cec de 7.500 de dolari şi 14 puncte WTA.

Ana Bogdan a pierdut la mare luptă cu Siniakova

Cea de-a doua româncă prezentă în calificările de la Adelaide 2, Ana Bogdan (locul 56 mondial), a ratat calificarea pe tabloul principal. Aceasta a fost învinsă de jucătoarea cehă Katerina Siniakova (26 ani, 49 WTA) cu 6-7 (5), 7-5, 7-5 în ultimul tur, după aproape trei ore de joc (2 h 49 min). Menţionăm că, în setul decisiv, Ana a revenit de la 2-5 la 5-5, dar apoi a pierdut ultimele două ghemuri, setul şi meciul.

Românca se impusese în primele două confruntări directe cu Siniakova, în 2021 şi 2022. Ana Bogdan s-a ales cu un cec de 5.590 de dolari şi 13 puncte WTA.

Reamintim că România are două reprezentante pe tabloul principal al competiției australiene: Irina Begu și Sorana Cîrstea. În primul tur, Irina va da peste Storm Hunter (Australia – 241 WTA), în timp ce pentru Sorana va urma un duel cu Beatriz Haddad Maia (Brazilia – 15 WTA – cap de serie numărul 11).

Citeşte şi: Carlos Alcaraz, liderul ATP, forfait pentru Australian Open

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS