Gabriela Ruse (locul 144 mondial) a ajuns duminică în ultimul tur al calificărilor de la WTA Abu Dhabi, după ce a trecut de Tereza Martincova (a șaptea favorită din calificări). La scorul de 6-0, 3-0 în favoarea jucătoarei noastre, Martincova a abandonat şi astfel jucătoarea noastră mai are un singur hop până la tabloul principal.
În ultimul tur al calificărilor, Ruse va juca cu învingătoarea partidei dintre Aliaksandra Sasnovich (37 WTA) şi Mirjam Bjorklund (153 WTA).
Pentru accederea în turul final al calificărilor de la Abu Dhabi, Ruse va primi 5.590 de dolari și 13 puncte în ierarhia WTA de simplu.
România are o reprezentantă pe tabloul principal al competiției, pe Sorana Cîrstea. Beneficiară a unui wild card, Cîrstea va juca în primul tur cu Marta Kostyuk din Ucraina.
Mubadala Abu Dhabi Open are loc în perioada 6-12 februarie, pe hard, face parte din categoria WTA 500, are premii totale în valoare de $780.637, iar principala favorită este Daria Kasatkina.
Citeşte şi: Bianca Andreescu a abandonat în semifinalele de la Hua Hin