2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSorana Cîrstea are un an destul de greu! Eşec în primul tur şi la Abu Dhabi

Sorana Cîrstea are un an destul de greu! Eşec în primul tur şi la Abu Dhabi

Sorana Cîrstea (63 WTA) a fost învinsă, luni după-amiază, în primul tur al turneului de la Abu Dhabi. Românca a cedat în trei seturi în fața ucrainencei Marta Kostyuk (57 WTA), scor 2-6, 6-1, 2-6, după o oră și 54 de minute de joc. 

Aflată pe tabloul principal după ce a beneficiat de un wild-card, Sorana Cîrstea a avut parte de un test dur încă din prima rundă. În față i-a ieșit Marta Kostyuk, o jucătoare de perspectivă, cu multe meciuri la activ în noul an, atât la simplu, cât și în circuitul de dublu.

Echilibrul a persistat doar patru game-uri în primul set, până la 2-2. Din acel moment, Kostyuk a preluat inițiativa și nu a mai cedat niciun game, impunându-se cu 6-2. A urmat, cel mai probabil, cel mai bun set reușit de Sorana în noul sezon, câştigat cu 6-1 în doar 34 de minute. Decisivul a avut parte de o desfășurare similară celei din primul set. Cele două au mers cap la cap până la 2-2, moment în care reprezentanta României a irosit două șanse de break. A fost momentul psihologic al meciului pentru că, din acel moment, Kostyuk și-a ridicat nivelul și nu a mai greşit până la final.

Pentru prezența în primul tur la Abu Dhabi, Cîrstea a primit un punct WTA și un cec în valoare de 7.500 de dolari.

Citeşte şi: Aşa da! Gabi Ruse a făcut instrucţie cu Borklund şi merge pe tabloul principal de la Abu Dhabi

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS