-1.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisFRT, anunţ de senzaţie: Adrian Boitan, tenismenul lunii în circuitul ITF!

FRT, anunţ de senzaţie: Adrian Boitan, tenismenul lunii în circuitul ITF!

Românul Gabi Adrian Boitan (23 de ani) a fost desemnat jucătorul lunii februarie în circuitul ITF, dupa ce a cucerit trei titluri consecutive în Statele Unite ale Americii. Federația Internațională de Tenis i-a acordat românului titlul după cele trei turnee câștigate.

Gabi Adrian Boitan a reușit o performanță senzațională în luna februarie și a câștigat 15 meciuri, adjudecându-și titlurile ITF de simplu la M15 Palm Coast, M15 Weston și M15 Napoli! Totodată, Boitan a urcat 181 de locuri în clasamentul ATP, până pe poziția 565 în lume, informează Prosport.

În primul dintre acestea, disputat în perioada 6-12 februarie, la Palm Coast, el l-a învins în finală pe Ignacio Monzon (Argentina), cu scorul de 6-2, 4-6, 6-1.  În perioada 13-19 februarie, Boitan a câștigat turneul M15 de la Weston, din Florida, după ce l-a învins în ultimul act al competiției pe Christian Langmo (SUA), favorit numărul 3, cu scorul de 6-3, 6-4. La turneul M15 de la Naples, care a avut loc în perioada 20-26 februarie, tot în Florida, jucătorul român l-a învins în finală pe Kyle Kang (Statele Unite ale Americii), cu 6-3, 6-1.

Menţionăm că Adrian Boitan a făcut parte din echipa de Cupa Davis a României la întâlnirea cu Spania de anul trecut, când l-a înfruntat pe Roberto Bautista.

Citeşte şi: Incredibila Jaqueline! Victorie în optimi la Trnava după şapte mingi de meci salvate

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS