11.7 C
Craiova
marți, 5 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisMarius Copil s-a retras în timpul jocului cu Herbert, de la Lugano

Marius Copil s-a retras în timpul jocului cu Herbert, de la Lugano

Marius Copil a abandonat în prima rundă a turneului challenger de la Lugano (Elveţia), dotat cu premii totale de 73.000 de euro, miercuri, după ce francezul Pierre-Hugues Herbert a câştigat primul set cu 7-6 (13/11). Meciul s-a încheiat prematur, după o oră şi 13 minute.

Copil (32 ani, 382 ATP) a condus cu 4-1, dar a pierdut patru ghemuri la rând. A servit pentru set la 6-5, dar nu a reuşit să se impună. În tiebreak a condus cu 3-0, înainte de a ceda şase puncte la rând. A salvat apoi patru mingi de set, după care a ratat una, la 8-7, pierzând într-un final cu 11-13.

Marius Copil s-a ales cu un cec de 720 de euro şi 4 puncte ATP.

Herbert (31 ani, 395 ATP) are acum 4-2 în meciurile directe, inclusiv două victorii la Lugano, una obţinută anul trecut în sferturi, cu 2-6, 6-4, 6-4.

Citeşte şi: Nu prea le merge româncelor la Indian Wells! Irina Begu, învinsă clar de Noskova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS