4 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisJaqueline Cristian are un an de vis! Românca e marea campioană de la Palmanova

Jaqueline Cristian are un an de vis! Românca e marea campioană de la Palmanova

Jaqueline Crstian are parte de un început de an fantastic! După ce în prima parte a lunii martie a triumfat la Trnava (Slovacia), sportiva din România a reuşit duminică să ridice şi trofeul de la Palmanova (Spania) şi să bifeze cel de-al doilea titlu al său consecutiv. În marea finală, Jaqueline a întrecut-o pe Iryna Shymanovich (Belarus) în două seturi, scor 6-4, 6-0 şi astfel se poate lăuda cu o performanţă deosebită, dar şi cu o lună martie de neuitat.

Meciul a avut sens şi ritm doar în primul său set, pentru că apoi Jaqueline a făcut legea pe teren şi şi-a dominat copios adversara. Totuşi, actul inaugural a fost destul de disputat, jucătoarea noastră reuşind să treacă în avantaj pe tabelă abia la 5-4. Bielorusa Shymanovich a resimţit din plin pierderea setului, iar în cel de-al doilea nu a mai contat deloc. La final, Cristian a închis meciul cu 6-0 şi îşi mai trece în CV o altă reuşită importantă.

Acesta este cel de-al doilea titlu consecutiv câştigat de Jaqueline, asta după ce la începutul lunii martie a izbutit să triumfe în Slovacia, la Trnava.  Ea trecea atunci în finală de franţuzoaica Oceane Dodin, a treia favorită, cu 7-6 (7), 7-6 (4).

Citeşte şi: Sorana Cîrstea joacă azi cu Muchova pentru un loc în optimile de la Miami. Vezi ora de start!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS