Elena-Gabriela Ruse a învins-o pe brazilianca Laura Pigossi cu 6-1, 6-2, luni, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului WTA 1.000 de la Roma. Ruse (25 ani, 152 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 13 minute, la primul său duel cu Pigossi (28 ani, 133 WTA).
Ruse şi-a asigurat un cec de 5.982 de euro şi 20 de puncte WTA, iar în finala calificărilor o va înfrunta pe Kamila Rahimova (Rusia).
Trei românce au intrat direct pe tabloul principal de simplu, Irina Begu, Sorana Cîrstea şi Ana Bogdan.
Begu, cap de serie numărul 31, va debuta direct în turul secund, contra învingătoarei dintre chinezoaica Xiyu Wang şi italianca Lucrezia Stefanini. Cîrstea va juca în prima rundă contra americancei Katie Volynets, iar dacă va trece de aceasta o va înfrunta pe letona Jelena Ostapenko. Ana Bogdan va întâlni în primul tur o jucătoare venită din calificări, iar dacă va câştiga următoarea sa adversară va fi Caroline Garcia (Franţa).
Citeşte şi: Cîrstea şi Begu intră în „focurile“ de la Roma! Misiuni diferite pentru românce