3.7 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisCraioveanca Oana Gavrilă e în semifinalele de dublu de la Gardo (Italia)

Craioveanca Oana Gavrilă e în semifinalele de dublu de la Gardo (Italia)

Tenismena craioveancă Oana Gavrilă, alături de grecoaica Sakellaridi s-a calificat miercuri după masă în semifinalele turneului de la Gardo (Italia), după un meci excelent cu cuplul italian Moratelli/Rosatello. A fost o victorie în două seturi a cuplului greco-român, scor 6-3, 6-4 după 1h şi 16 minute de joc.

Primul set al meciului a avut patru break-uri, trei realizate de către echipa sportivei noastre. Chiar dacă debutul a fost ceva mai greoi (0-2), continuarea setului a fost diferită, iar actul a fost adjudecat de Oana şi Sapfo cu 6-4. În cel de-al doilea set s-a mers din break în break, cele două echipe nereuşind să-şi facă propriul serviciu de prea multe ori. Câştig de cauză au avut tot românca şi coechipiera sa, care au închis meciul cu 6-4.

Pe lângă victoria cu Moratelli şi Rosatello, din sferturi (2-0), Gavrilă şi Sakellaridi au mai câştigat şi duelul din optimi cu Girelli/Toma, tot cu 2-0.

Oana Gavrilă se află, poate, în cea mai bună formă a carierei sale. Sportiva născută în Craiova are nu mai puţin de nouă victorii consecutive în proba de dublu, unde s-a şi impus la turneele de la Monastir 2 (Tunisia) şi Santa Margherita di Pula 5 (Italia).

Citeşte şi: Gabi Ruse şi Miriam Bulgaru au lăsat România fără reprezentant în calificările RG

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS