-1.1 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSorana Cîrstea nu se menajează după eşecul cu Haddad Maia: „Nu am nicio scuză!“

Sorana Cîrstea nu se menajează după eşecul cu Haddad Maia: „Nu am nicio scuză!“

Sorana Cîrstea (România, 37 WTA) a fost învinsă fără drept de apel de Beatriz Haddad Maia (Brazilia, 13 WTA), scor 2-6, 2-6 în turul al treilea de la Wimbledon.

După meci, românca a vorbit despre șansa ratată de a juca pentru prima dată în optimi la acest Grand Slam.

„Meciul cu Haddad mă așteptam să fie dificil. Debutul fiecărui set a contat enorm și faptul că nu am putut să-mi adjudec acele mingi de game ea a făcut break imediat. De la 1-0 s-a ajuns în ambele seturi la 3-0. A cântărit mult, pentru că, în momentul în care ai două break-uri în față, deja joci mult mai degajat. Tot meciul am simțit că sunt în urmărirea ei!

Cred că returul a avut o importanță foarte mare. La început de meci Haddad nu a servit foarte bine și acolo trebuia să fructific acele șanse. În game-urile de debut ale partidei nu m-a deranjat atât de mult cu serviciul și chiar dacă este stângace, puteam să profit mai mult de diagonală cu dreapta. Jocul ei eficient l-a putut seta pe fondul evoluției mele destul de modestă. Am comis prea multe greșeli“, a declarat Sorana, citată de Prosport.

„Simt că am pierdut pe mâna mea“

„Umiditatea în aer era mare, temperatura nu foarte convenabilă, mingile grele, nu era atât de ușor să faci punct. Nu am însă nicio scuză pentru că, la nivelul ăsta, sunt obișnuită să joc în orice condiții, pe orice suprafață, indiferent de vreme sau influențele acesteia. Trebuia să am o prestație mai bună! Jocul a fost destul de lent din cauza temperaturii, dar având în vedere experiența mea era necesar să fiu în stare să pot să mă adaptez mult mai bine.

A fost un turneu bun, dar este frustrant când pierzi. Simt că am pierdut pe mâna mea când puteam să fac un meci mult mai consistent. Nu ezit să spun că eram în stare să câștig. Îmi dau seama când cineva mă bate pentru că este mai bună dar în același timp conștientizez și când mă bat singură! Partida asta a fost una dintre acele partide. Normal mi-aș fi dorit mai mult, simțeam că pot avansa mai mult în concurs. Iau însă partea pozitivă, iau o scurtă pauză și apoi pregătire pentru sezonul de ciment vopsit (n.r. hard) în America (n.r. de Nord)“, a încheiat românca.

Citeşte şi: Sorana Cîrstea, făcută KO de Haddad Maia la Wimbledon

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS