6.2 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisAlcaraz l-a bătut şi pe Rune la pas! Liderul mondial e în semifinale la Wimbledon

Alcaraz l-a bătut şi pe Rune la pas! Liderul mondial e în semifinale la Wimbledon

Carlos Alcaraz, numărul unu mondial, s-a calificat în semifinalele turneului de la Wimbledon pentru prima oară în cariera sa, după ce a reuşit să-l învingă în trei seturi, 7-6 (7/3), 6-4, 6-4, pe danezul Holger Rune (locul 6 ATP), miercuri la All England Club.

Ibericul a devenit, totodată, cel mai tânăr tenisman care atinge penultimul act la Wimbledon, după Novak Djkovic în 2007 (tot la 20 de ani).

Carlos Alcaraz, care a obţinut miercuri a 45-a sa victorie de la debutul anului 2023, îl va înfrunta în semifinale pe rusul Daniil Medvedev, numărul 3 mondial, un alt jucător care a acces în premieră în această fază la cel mai importat turneu pe iarbă din circuitul profesionist.

Medvedev, campion la US Open în 2021 şi dublu finalist la Australian Open (2021, 2022), l-a învins la rândul său în sferturi, cu 6-4, 1-6, 4-6, 7-6 (7-4), 6-1, pe americanul Christopher Eubanks (locul 43 ATP), aflat la prima sa participare la Wimbledon.

În cealaltă semifinală, sârbul Novak Djokovic, deţinătorul trofeului, îl va avea ca adversar pe italianul Jannik Sinner.

Semifinalele probei de simplu masculin de la Wimbledon sunt programate vineri pe terenul central de la All England Club.

Citeşte şi: S-au stabilit primele semifinale de la Wimbledon! Djokovic a atins un nou record

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS