Perechea româno-sârbă Victor Vlad Cornea/Nikola Cacic s-a calificat, joi, în semifinalele probei de dublu în cadrul turneului de tenis challenger de la Salzburg (Austria), dotat cu premii totale de 145.000 de euro, după ce a învins cuplul Neil Oberleitner (Austria)/Tim Sandkaulen (Germania), cu 4-6, 6-3, 10-4. Principalii favoriţi au obţinut victoria după o oră şi 10 minute.
Cornea şi partenerul său şi-au asigurat un cec de 2.940 de euro şi 45 de puncte ATP la dublu.
În penultimul act, Cornea şi Cacic vor primi replica favoriţilor numărul trei, Andrei Golubev (Kazahstan)/Denis Molcianov (Ucraina).
Citeşte şi: Jabeur a revenit fantastic cu Sabalenka şi s-a calificat în finala de la Wimbledon