Perechea româno-ucraineană Monica Niculescu/Nadia Kichenok a fost învinsă fără drept de apel de cuplul Beatriz Haddad Maia (Brazilia)/Veronika Kudermetova (Rusia), cu 6-0, 6-3, miercuri, în optimile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului de tenis WTA 1.000 de la Beijing, dotat cu premii totale de 8.127.389 de dolari.
Niculescu şi Kicenok s-au înclinat la capătul unui meci care a durat o oră şi 10 minute de joc, după ce în primul tur câştigaseră în faţa favoritelor numărul 7, japonezele Shuko Aoyama/Ena Shibahara.
Niculescu şi partenera sa, care au pierdut primele nouă ghemuri ale confruntării, s-au ales cu un cec de 34.500 de dolari şi 120 de puncte WTA la dublu.
Citeşte şi: Patricia Ţig a debutat convingător la Reims