5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisTenis de masă / Pas cu pas spre baraj! CSU Craiova, pe locul doi după turul Diviziei B feminin

Tenis de masă / Pas cu pas spre baraj! CSU Craiova, pe locul doi după turul Diviziei B feminin

La finele weekend-ului precedent, la Bistriţa s-a desfăşurat Etapa Diviziei B feminin (tip turneu). Clubul CSU Craiova s-a prezentat excelent la competiţie şi a obţinut, per total, patru victorii şi o singură înfrângere. Astfel, la capătul turului de campionat, CSU se regăseşte pe locul al doilea şi are şanse bune la calificarea la barajul pentru Divizia A.

Rezultatele înregistrate de CSU Craiova în turul de campionat: 3-1 cu LPS Rotaru Constanţa, 3-2 cu ACSOV Pantelimon, 0-3 cu ACS Floreşti, 3-1 cu CSTA Bucureşti şi 3-1 cu Academia Dodean

CSU Craiova a fost reprezentată de: Diana Radu, Carmina Găman și Mara Viman. Antrenor: Vasile Florea.

Vasile Florea: „Ne aflăm în grafic pentru baraj“

Antrenorul formaţiei CSU Craiova, Vasile Florea, s-a arătat mulţumit de rezultatele obţinute în turul de campionat şi consideră că echipa sa a luat o opţiune pentru calificarea la barajul de promovare.

„A fost o primă parte de campionat bună pentru noi. Am pierdut doar un meci, cu Floreşti, echipa care a încheiat pe prima poziţie turul de campionat şi care a transferat două sportive talentate de la Bistriţa, de la Centrul Naţional. Noi suntem pe locul al doilea momentan, deci pot spune că ne aflăm în grafic pentru barajul Diviziei A. Ne doream, evident, să câştigăm toate partidele, dar aşa s-a întâmplat şi mă bucur că suntem a doua în serie.

Anul viitor va avea loc şi returul, iar apoi, dacă ne vom clasa în primele două, vom participa la acel baraj de promovare. Se va juca încrucişat, locul 1 cu locul 2 şi invers, iar câştigătoarele promovează. Mai este până atunci, luăm totul pas cu pas şi avem încredere. Ce-i drept, în cealaltă serie sunt două formaţii bune, Rapid şi Râmnicu Sărat, cele care se şi află pe primele două locuri. Dar, până să ne aflăm adversarul, ne focusăm pe treaba pe care o avem în retur“, a spus Vasile Florea, pentru GdS.

Citeşte şi: Lupte / Două medalii de aur şi una de argint pentru CSU Craiova la CN Individual U17

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS