5.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisRomânia-Serbia, în play-off-ul BJK Cup! Tecău își motivează jucătoarele

România-Serbia, în play-off-ul BJK Cup! Tecău își motivează jucătoarele

Echipa de BJK Cup a României o va întâlni pe cea a Serbiei săptămâna viitoare, între 10 și 11 noiembrie, în playoff, câștigătoarea întâlnirii urmând să joace anul viitor în calificările pentru faza finală a competiției, iar învinsa în Grupa I.

Căpitanul nejucător Horia Tecău le-a convocat pe Jaqueline Cristian (97 WTA la simplu şi 240 la dublu), Gabriela Ruse (127 WTA la simplu şi 37 la dublu), Irina Bara (190 WTA la simplu şi 130 la dublu), Anca Todoni (259 WTA la simplu şi 858 la sublu) şi Monica Niculescu (933 WTA la simplu şi 41 la dublu).

Din echipa Serbiei fac parte Olga Danilovic (119 WTA), Natalija Stevanovic (185 WTA), Lola Radivojevic (275 WTA), Mia Ristic (328 WTA) și Aleksandra Krunic (685 WTA).

România și Serbia s-au mai înfruntat de trei ori până acum, scorul fiind favorabil, 2-1, vecinelor, care s-au impus în 2007 și 2008, „tricolorele” câștigând în 2014, la București, 4-1.

Horia Tecău: Luptăm în Serbia!

„Le mulţumesc fetelor pentru că au răspuns pozitiv la această acţiune, ştiu că a fost un sezon lung, cu multe turnee. De aceea sunt onorat să mergem împreună în Serbia ca să ne luptăm acolo pentru un loc la barajul pentru Grupa Mondială, visul şi obiectivul acestei echipe. Ne aşteaptă un meci împotriva unui public activ, sârbii sunt foarte buni la susţinere şi pe luptă. Eu mă bucur de acest moment alături de echipă. Gabriela Ruse a făcut un salt mare în clasament după finala de la Cluj. Ea se apropie de prima sută, de locul pe care îl merită. Jaqueline la fel, după un parcurs bun a intrat din nou în prima sută. Aşa că intrăm în acest meci cu un moral ridicat după rezultatele din acest an”, a declarat Tecău, într-o conferință de presă susținută la Centrul Național de Tenis.

E un avantaj să ai în lot jucătoare care pot face echipă la dublu în funcţie de scor, e un lucru pe care şi-l doreşte orice căpitan. După rezultatele din acest an, cred că Gabriela şi Monica reprezintă o echipă solidă de dublu. Avem şi alte variante, dar trebuie să fim atenţi la condiţiile de joc, la moment, la scor… Dar e ceva pozitiv să ai variante multe”, a mai precizat Tecău, citat de Agerpres.

Gabi Ruse, din nou în prim plan la națională

Gabriela Ruse revine în echipa României, ea nefiind prezentă la întâlnirea precedentă, din aprilie, contra Sloveniei, din calificări.

„Va fi greu cu Serbia, ştim că sârboaicele sunt foarte bătăioase. Dar eu cred că şi noi avem o echipă foarte bună, suntem toate în formă. Acum nu ştiu cum o să ne acomodăm pe zgură pentru că nu am avut foarte mult timp să ne antrenăm, dar eu cred că fiecare îşi va face treaba. E clar că sârboaicele ştiu că avem o echipă foarte bună. Ele probabil se bazează mult pe public”, a indicat Ruse.

„Vreau să începem bine vineri, iar apoi vedem ce urmează. Mă bucur că avem o echipă puternică de dublu, sunt foarte multe variante şi sper să facem o treabă bună în Serbia. Acum o să vedem, că şi cu Slovenia am zis la fel şi nu a fost. Noi însă ne-am antrenat bine şi ne dorim foarte mult să câştigăm acest meci, să batem cu 3-0”, a punctat și cea mai experimentată jucătoare a echipei, Monica Niculescu.

Citește și: Aryna Sabalenka – Iga Swiatek, capul de afiș în semifinalele Turneului Campioanelor

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS