4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisGeorge Cosac surprinde: „România poate deveni şi campioană mondială“

George Cosac surprinde: „România poate deveni şi campioană mondială“

Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a declarat, luni, că echipa României de Billie Jean King Cup are potenţialul de a deveni campioană mondială. Pentru a câştiga turneul din noiembrie, România trebuie să beneficieze de prezenţa unor jucătoare precum Simona Halep, Sorana Cîrstea sau Irina Begu, consideră Cosac.

„Eu cred că din nucleul acesta de jucătoare şi cu cele tinere care bat la uşa afirmării, cu Monica Niculescu, care este o foarte bună jucătoare de dublu, cu Gabriela Ruse, care a fost accidentată în ultima perioadă, eu cred că România poate alinia o echipă ce va putea emite pretenţii la câştigarea titlului, la câştigarea trofeului Billie Jean King Cup”, a afirmat preşedintele FRT, pentru Agerpres.

Încredere maximă în echipa României

Referitor la reprezentanţii tenisului românesc la Jocurile Olimpice, Cosac a afirmat că în acest moment Ana Bogdan şi Jacqueline Cristian „sunt cu un picior la Paris”. Preşedintele federaţiei s-a arătat totodată optimist în ceea ce priveşte primirea unui wild card de către Simona Halep.

„Cred că nu mă aventurez când declar că România are potenţialul să devină campioană mondială, dacă din componenţa echipei la ora aceea, în noiembrie, vor face parte şi Simona Halep şi Sorana Cîrstea şi Irina Begu. Şi, cu siguranţă, vor face parte din echipă şi Ana Bogdan şi Jacqueline Cristian, indiferent dacă vor fi titulare sau nu, pentru că ele au calificat echipa acolo şi vor trebui sa facă parte din echipă.

Deci cu aceste cinci jucătoare, şi, sigur, echipa nu este închisă, Horia Tecău va trebui să aleagă cele mai în formă jucătoare“, a adăugat Cosac.

Citeşte şi: Gabriela Lee a intrat pe tabloul principal de la Oeiras

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS