5.1 C
Craiova
marți, 24 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisGreu să-i reziști! Sorana nu a mișcat în fața lui Swiatek, la Madrid

Greu să-i reziști! Sorana nu a mișcat în fața lui Swiatek, la Madrid

Sorana Cîrstea a fost învinsă fără drept de apel de poloneza Iga Swiatek, liderul mondial, cu 6-1, 6-1, sâmbătă, în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 7.679.965 de euro. Cîrstea (34 ani, 30 WTA), cap de serie numărul 27, s-a înclinat după o oră şi 18 minute în faţa polonezei (22 ani).

Sorana nu a prins deloc o zi bună cu serviciul, iar contra uneia dintre cele mai bune jucătoare de la retur acest lucru a fost decisiv. Jucătoarea noastră a câștigat doar 42% din punctele jucate de la lansare, procentaj care nu poate aduce victoria.

Cîrstea rămâne cu un cec de 51.665 de euro şi 65 de puncte WTA în urma participării sale la Mutua Madrid Open.

Swiatek a câştigat toate cele patru confruntări cu Cîrstea, pierzând un singur set. Primul meci direct a avut loc în 2022, în optimi la Australian Open, poloneza impunându-se cu 5-7, 6-3, 6-3. Swiatek a mai câştigat anul trecut în sferturi la Indian Wells, cu 6-2, 6-3, şi anul acesta în turul secund la Doha, cu 6-1, 6-1, scor identic cu cel de la Madrid.

Citește și: Jaqueline Cristian face minuni la Madrid! Victorie spectaculoasă cu Krejcikova

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS