0.3 C
Craiova
luni, 23 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisGabriela Ruse, start lansat în calificările de la RG! Victorie rapidă cu Gibson

Gabriela Ruse, start lansat în calificările de la RG! Victorie rapidă cu Gibson

Gabriela Ruse a învins-o pe australianca Talia Gibson cu 6-1, 6-1, luni, la Paris, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului de la Roland Garros. Ruse (26 ani, 152 WTA) a obţinut victoria în doar 51 de minute în faţa tinerei sale adversare (19 ani, 187 WTA).

Românca şi-a asigurat un cec de 28.000 de euro şi 20 de puncte WTA. Ea o va înfrunta pe olandeza Suzan Lamens (24 ani, 148 WTA).

În alt meci, germanca Jule Niemeier (24 ani, 97 WTA) a trecut de românca Laura Ioana Paar (35 ani) cu 6-0, 6-1, în doar 44 de minute. Laura Paar (fostă Andrei) a revenit în circuit după o pauză de doi ani.

Pe tabloul calificărilor se mai află cinci românce. Irina Bara (care o va înfrunta pe slovena Dalila Jakupovic), Andreea Mitu (a cărei adversară va fi franţuzoaica Leolia Jeanjean), Miriam Bulgaru (va juca împotriva belarusei Aliona Falei), Anca Todoni (contra sârboaicei Olga Danilovic) şi Cristina Dinu (contra jucătoarei argentiniene Paula Ormaechea).

Sorana Cîrstea, Ana Bogdan, Jaqueline Cristian şi Irina Begu sunt calificate direct pe tabloul principal de simplu.

Citeşte şi: Tenis de masă / CSU Craiova i-a luat punctele Mioveniului, dar a cedat cu Dumbrăviţa

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS