6.4 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisVictorie „fulger“ și pentru Ana Bogdan! Românca își continuă drumul la RG

Victorie „fulger“ și pentru Ana Bogdan! Românca își continuă drumul la RG

Ana Bogdan a trecut cu bine de runda inaugurală a turneului de la Paris. Românca a obținut o victorie destul de lejeră în fața franțuzoaicei Elsa Jacquemot (149 WTA), scor 6-1, 6-3. Ea este a doua jucătoare din România calificată în turul doi la Roland Garros, după ce Irina Begu s-a impus ceva mai devreme în duelul cu Riera.

În meciul cu Elsa Jaquemot (beneficiară de wild card), Ana a defilat în primul set. Ea a bifat trei break-uri și cedat un singur game. Deși a avut 3-0 în setul al doilea, Bogdan a fost egalată de franțuzoaică. Totuși, românca nu a cedat inițiativa, iar calificarea a venit în mod categoric după 6-3.

Pentru calificarea în turul doi, Bogdan va primi un cec în valoare de 110.000 de euro și 70 puncte în clasamentul WTA.

În turul al doilea, Ana Bogdan o va întâlni pe rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova (22 WTA).

România mai este reprezentată pe tabloul principal de la Roland Garros de Sorana Cîrstea (vs Anna Blinkova) în primul tur și Irina Begu (vs Linda Noskova) în turul doi.

Citește și: Start fantastic, victorie rapidă cu Riera! Irina Begu merge în turul doi la Roland Garros

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS