Rafael Nadal și-a luat adio de la Roland Garros, după ce Alex Zverev a reușit să îl spulbere în trei seturi, scor 3-6, 6-7, 3-6. Astfel, neamțul a devenit al treilea jucător din istorie care îl învinge pe spaniol la Paris. Mai exact, aceasta a fost a patra înfrângere a lui Rafael Nadal la Roland Garros în 116 partide disputate!
Zverev, unul dintre cei mai în formă jucători ai momentului, recent câştigător al turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, s-a impus după o partidă de trei ore şi 6 minute. El a reuşit 8 aşi şi a avut 3 duble greşeli, Nadal reuşind 2 aşi şi comiţând tot 3 duble greşeli.
Zverev va juca în runda următoare împotriva învingătorului din partida care-i opune pe belgianul David Goffin (115 ATP) şi francezul Giovanni Mpetshi Perricard (66 ATP).
Nadal: „Am putut să simt dragostea oamenilor“
La finalul partidei, Rafael Nadal a ținut un discurs emoționant, vorbind despre posibilitatea ca acesta să fi fost ultimul meci pentru el la Roland Garros.
„Vreau să le mulțumesc tuturor, nivelul de energie a fost extraordinar. Este greu să vorbesc, nu știu dacă e ultima oară când mă voi afla în fața dumneavoastră, nu sunt 100% sigur. Dacă va fi așa, m-am bucurat de acest turneu. Publicul a fost extraordinar, e greu de descris în cuvinte ceea ce simt. Mă bucur că am putut să simt dragostea oamenilor în locul pe care-l iubesc cel mai mult. Trebuie să îmi felicit adversarul, a făcut un meci foarte bun. Îi urez mult succes pentru restul competiției.
Ştiu cât de greu i-a fost în 2022 și știu că merită mai mult. Au fost doi ani grei pentru mine din punct de vedere al accidentărilor, am visat să mă întorc la Roland Garros, nu a fost un prim tur ideal pentru mine. Am fost competitiv, am avut șansele mele dar nu a fost suficient.
„Vă mulțumesc din adâncul sufletului!“
E greu să prezici ce se va întâmpla în viitor. Cel mai probabil nu mă voi mai întoarce aici, dar nu e 100%. Mă simt mai bine decât în urmă cu două luni. Poate că în două luni voi spune că e suficient, dar am câteva obiective în continuare. Sper să mă întorc pe acest teren la Jocurile Olimpice, asta mă motivează. Va fi o nouă șansă pentru mine. Nu-mi puteam imagina, când eram copil, că voi fi aici la 38 de ani, deși mi-ar plăcea să am acum 28 de ani. Tot ceea ce am reușit să obținut, nu puteam să visez că voi obține atâtea trofee.
A fost un proces fantastic, toți anii au fost diferiți și speciali. Le mulțumesc tuturor care mi-au fost alături. Ceea ce am simțit aici e de neuitat, Vă mulțumesc din adâncul sufletului, sper să ne revedem”, a spus Rafael Nadal, citat de Prosport.
Citeşte şi: Victorie „fulger“ și pentru Ana Bogdan! Românca își continuă drumul la RG